Sari la conținut
Ateliere de parfumerie
·
București - Următorul atelier tematic 24 Octombrie
·
Cluj - Următorul atelier în curând
·
Echipa unei firme la un atelier corporate Mura, lucrând la o masă lungă cu flacoane de ingrediente

Cadou corporate de Crăciun: cum faci un cadou personal pentru o echipă întreagă

Ai de ales cadoul corporate de Crăciun pentru echipă și știi deja că fiecare coleg are alte gusturi.

La atelierele de parfum pe care noi le organizăm, mă surprinde mereu cât de implicați devin oamenii. La final pleacă cu greu și miros încontinuu ce au creat și ceilalți, se uită în urmă când ies pe ușă, vor chiar și să ne ajute la strâns ca să mai stea câteva minute în acea atmosferă plină de mirosuri minunate.

Ce face ca o echipă întreagă să plece așa? Și cum alegi un cadou care să însemne ceva pentru fiecare coleg, când fiecare are alte gusturi? Am scris în articol ce spun studiile și ce am învățat din peste 35 de evenimente corporate.


Parfumul creat la atelierul echipei este turnat într-un flacon cu eticheta Parfumeria Mura

PE SCURT

  • Oamenii au o nevoie înnăscută de legături sociale, iar încrederea și apropierea dintre colegi contează pentru o echipă care funcționează bine

  • Oamenii se bucură mai mult de experiențe decât de obiecte și le compară mai puțin cu ce au alții

  • O experiență plăcută trăită împreună e simțită mai intens, atunci când participanții sunt apropiați sau fac parte din același grup

  • Prețuim mai mult lucrurile făcute de noi, chiar și ca începători, atunci când le ducem la capăt

  • Amintirile trezite de un miros sunt mai emoționante decât cele trezite de alte lucruri


Colegi care își miros parfumul final pe blottere, la sfârșitul unui atelier Mura

CUPRINS

  1. Ce ar trebui să transmită un cadou de Crăciun pentru colegi

  2. De ce o experiență poate fi un cadou potrivit

  3. Cum faci un cadou personal pentru o echipă cu gusturi diferite

  4. Ce să verifici înainte să alegi o experiență pentru echipă

  5. Cum arată un atelier de parfum pentru firme


Angajații unei firme își creează parfumul la un atelier Mura de Crăciun, lângă un brad cu o fundă roșie

Ce ar trebui să transmită un cadou de Crăciun pentru colegi

Înainte să alegi ce anume dăruiești, merită să te întrebi ce vrei să simtă colegii, clienții sau partenerii când îl primesc.

Să-i apropie

Oamenii au o nevoie înnăscută de legături sociale. La locul de muncă, asta înseamnă relații de încredere, colaborare și sentimentul de apartenență, adică senzația că ești acceptat ca membru al unui grup. Contează și timpul petrecut împreună în afara taskurilor de zi cu zi.

Ce face o echipă să funcționeze bine ține mai ales de ce se întâmplă între oameni: încrederea, sentimentul că poți vorbi deschis fără teamă și apropierea dintre colegi. Iar pentru oamenii care abia se cunosc, legăturile informale contează mult.

Să-i facă să se simtă prețuiți

Fiecare om are nevoie să simtă că lucrul lui contează și că e respectat și prețuit. Un cadou poate face parte din acest gest de recunoștință.

Cine oferă un cadou se gândește de obicei la momentul în care e desfăcut. Cine îl primește se gândește la cât se va bucura de el după aceea.

Să fie pentru toți

Un eveniment de sărbători ar trebui să fie primitor pentru toți colegii, indiferent de religie, cultură, vârstă sau convingeri. Nu toți colegii sărbătoresc Crăciunul la fel, iar participarea la evenimente sau la schimbul de cadouri ar trebui să fie benevolă.


Trei colege discută despre un ingredient la atelierul echipei, una dintre ele ține un flacon cu pipetă

De ce o experiență poate fi un cadou potrivit

Oamenii se bucură mai mult de experiențe decât de lucrurile pe care le primesc drept cadou. O experiență trăiește mai departe în amintiri și în poveștile pe care le spunem. Ne apropie mai ușor de ceilalți și devin parte din identitatea noastră.

Experiențele sunt și comparate mai puțin decât obiectele. Ne gândim mai rar la ce am fi putut alege în locul lor, iar mulțumirea noastră scade mai puțin când aflăm ce au alții. Într-o echipă, unde fiecare vede ce au primit colegii, asta poate conta.

Când sunt oferite cadou, experiențele îi apropie pe oameni mai mult decât obiectele. Apropierea vine din emoția pe care o simți atunci când trăiești cadoul. Te bucuri de experiența primită chiar și atunci când cel care ți-a oferit cadoul nu e de față.

Iar o experiență plăcută, trăită împreună cu ceilalți, e simțită mai intens decât una trăită singur, atunci când oamenii sunt apropiați sau fac parte din același grup. Între străini, efectul nu e același.


Flacon de apă de parfum de 30 ml cu eticheta Parfumeria Mura, ambalat într-o cutie personalizată

Cum faci un cadou personal pentru o echipă cu gusturi diferite

Fiecare coleg pornește de la ce îi place

Același miros îi poate plăcea unui coleg și îi poate displăcea altuia. Cât de mult ne place un miros ține mai mult de preferințele fiecăruia dintre noi decât de mirosul în sine. De aceea e greu să alegi un singur parfum care să placă unei echipe întregi.

La un atelier de parfumerie, fiecare coleg are în față propriile ingrediente, folosite în parfumeria profesională. Le miroase pe rând, pe blottere, unul câte unul, și își construiește parfumul pornind de la ce îi place lui. La final, fiecare pleacă cu câte un parfum unic, creat de el, chiar dacă toți au pornit de la aceleași ingrediente. Fiecare o să își creeze combinații unice.

Nu ai nevoie de un nas special

Nici parfumierii de meserie nu au nevoie de un simț al mirosului ieșit din comun. Contează ce face creierul cu mirosurile pe care le simte.

Când învață ingredientele, chiar și studenții la parfumerie își notează asocierile care le vin în minte, de la dulapurile bunicii la plăcintele cu mere. Aceste descrieri nu sunt nici corecte, nici greșite. La atelier, colegii nu au nevoie să știe nimic despre parfumuri ca să-și creeze unul. Peste 90% din participanții la atelierele de parfumerie organizate de Parfumeria Mura nu au experiență și își creează pentru prima dată un parfum. De la început și până la sfârșitul atelierului au ajutor specializat de la traineri cu experiență.

Parfumul poartă amintirea mai departe

Un atelier de parfumerie e o experiență, dar rămâi și cu un obiect: faci activitatea împreună cu colegii, iar la final fiecare pleacă acasă cu 30 ml de apă de parfum creată de el.

Amintirile trezite de un miros sunt mai emoționante decât cele trezite de alte lucruri. Când un miros ne amintește ceva, ne simțim mai aproape de locul și de momentul în care s-a întâmplat.

Pentru unii colegi, poate deveni unul dintre mirosurile care îi duc înapoi la o zi petrecută împreună.

Cadoul poate purta și numele fiecăruia

Pe eticheta sticlei putem pune logo-ul firmei, iar pe cutia parfumului trecem numele fiecărui participant. Astfel, sărbătorirea Crăciunului în echipă devine o experiență personalizată pentru fiecare coleg în parte și un mod nou de a sărbători împreună, mai special decât o pizza mâncată în bucătăria biroului.


Ingredient de parfum adăugat cu pipeta într-un pahar gradat, pe un cântar de precizie

Ce să verifici înainte să alegi o experiență pentru echipă

Lucrurile de mai jos se potrivesc pentru orice experiență organizată de Parfumeria Mura pe care o alegi. 

Participarea să fie benevolă. Colegii care nu vor sau nu pot participa pot primi și ei un cadou. Le poți oferi un voucher cadou pentru un atelier de grup, pentru un atelier de 2 persoane, la care colegul vine cu cineva apropiat, sau pentru atelierul individual, iar fiecare își alege singur data.

Sensibilitățile colegilor. Află din timp dacă în echipă sunt colegi care au alergii sau sunt sensibili la mirosuri. În cadrul atelierelor de parfumerie organizate de Parfumeria Mura folosim o selecție de ingrediente naturale și sintetice care sunt utilizate și aprobate de industria parfumului și putem adapta experiența în cazul în care unele persoane au alergii.

Organizează din timp. Spune-le colegilor din timp ce urmează. De obicei firmele rezervă experiența cu minim 2-3 săptămâni înainte.

Durata și locul. Gândește-te dacă experiența încape în programul de lucru și unde ar fi mai ușor să ajungă toți colegii. Un atelier de parfumerie corporate durează între 45 de minute și 2 ore și se poate ține la noi, în atelierul din Dorobanți pentru grupuri de până la 10 participanți, la Common House în București, la sediul firmei voastre sau într-o altă locație aleasă de voi. Când venim noi la voi, avem nevoie de mese, de scaune și, de preferat, de ferestre pe care să le putem deschide.


O traineră Mura explică pașii unui atelier de parfumerie corporate, la mese lungi cu flacoane și lalele albe

Cum arată un atelier de parfumerie pentru firme

Propunerea noastră pentru fiecare coleg este: 

Creează-ți propriul parfum

Începem cu câteva informații de bază din lumea parfumeriei, apoi trecem la ingrediente, cele folosite în parfumeria profesională. Fiecare coleg are la dispoziție aromele și le miroase unul câte unul, pe blottere, ca să descopere ce îi place. Apoi le combină și își creează parfumul, ghidat de traineri specialiști. Nu lucrăm după o rețetă sau după o formulă fixă.

E o experiență:

  1. Hands-on: fiecare lucrează cu propriile mâini

  2. Personalizată: fiecare își creează un parfum care îl reprezintă

  3. Interactivă: colegii pun întrebări, încearcă combinații și își miros parfumurile unii altora

  4. Autentică: lucrăm cu aceleași ingrediente ca parfumierii

La final, fiecare pleacă acasă cu propriul parfum.

Putem integra:

     ✓ etichete personalizate

     ✓ carduri cu un mesaj sau cu sponsorii evenimentului

     ✓ branding vizual

     ✓ decor conceptual

     ✓ storytelling de brand

     ✓ ingrediente tematice

Într-o grupă pot fi între 6 și 30 de participanți. Pentru grupuri mai mari, putem organiza două ateliere în aceeași zi în București, în Cluj-Napoca și în împrejurimi.

Am organizat ateliere de parfumerie alături de companii precum dm, Pepsi, GoTravel, IBM, Secom, Garanti BBVA, Sephora University, Paloma Tours, The Social Nest, Skanska. Pe pagina Corporate poți completa formularul în care ne spui câți colegi participă, cât timp aveți la dispoziție și ce buget aveți pe persoană. Vă trimitem apoi o ofertă cu conceptul, propunerea de locație, planul logistic și costul, iar după ce o accepți, ne ocupăm noi de tot.


Bibliografie

  • Arshamian, A., Gerkin, R. C., Kruspe, N., Wnuk, E., Floyd, S., O'Meara, C., Garrido Rodriguez, G., Lundström, J. N., Mainland, J. D., Majid, A. (2022). The perception of odor pleasantness is shared across cultures. Current Biology.

  • Boothby, E. J., Smith, L. K., Clark, M. S., Bargh, J. A. (2016). Psychological Distance Moderates the Amplification of Shared Experience. Personality and Social Psychology Bulletin, 42(10), 1431-1444.

  • Calkin, R. R., Jellinek, J. S. (1994). Perfumery: Practice and Principles. John Wiley & Sons.

  • Carter, T. J., Gilovich, T. (2010). The relative relativity of material and experiential purchases. Journal of Personality and Social Psychology, 98(1), 146-159.

  • Chan, C., Mogilner, C. (2017). Experiential Gifts Foster Stronger Social Relationships Than Material Gifts. Journal of Consumer Research.

  • CIPD (2023). High-performing teams: an evidence review. Scientific summary. Chartered Institute of Personnel and Development.

  • Galak, J., Givi, J., Williams, E. F. (2016). Why Certain Gifts Are Great to Give but Not to Get: A Framework for Understanding Errors in Gift Giving. Current Directions in Psychological Science, 25(6), 380-385.

  • Gilovich, T., Kumar, A., Jampol, L. (2015). A wonderful life: experiential consumption and the pursuit of happiness. Journal of Consumer Psychology.

  • Herz, R. S. (2016). The Role of Odor-Evoked Memory in Psychological and Physiological Health. Brain Sciences, 6(3), 22.

  • Labour Relations Agency. Christmas Guidance for Employers.

  • U.S. Surgeon General (2022). The U.S. Surgeon General's Framework for Workplace Mental Health & Well-Being. U.S. Department of Health and Human Services.